Răduleasca şi Marin vs. Sîntion şi urmăritorii

    Acesta ar putea fi un bun scenariu pentru cei care sunt adepţii Teoriei Conspiraţiei. Însă, în România zilelor noastre, acesta ar putea fi un scenariu credibil. Şi atunci, mă întreb, să fie oare scandalul dintre cele două dive care se bat pentru supremaţie pe micile ecrane creat artificial pentru a îndrepta privirile opinie publice departe de (mult mai periculosul) scandal al urmăririi procurorului Sîntion (aici puteţi urmări emisiunea lui Tucă în care l+a avut invitat pe procurorul Sîntion)?
Curajul (sau inconştienţa) lui Sîntion sunt foarte periculoase pentru o clasă aflată la conducerea instituţiilor statului în momentul de faţă, lucru dovedit de punerea sa sub urmărire de echipe de profesionişti. Dar cum românii preferă scandalurile mondene, în câteva zile s-ar putea uita aceste fapte, iar prima pagină a ziarelor va fi ţinută de noul “mega-scandal” al divelor de pe Dâmboviţa.
Care, între noi fie vorba, este un scandal prostesc, în care nici una nici cealaltă nu vrea să dea înapoi.
Ziua de mâine va fi cea care va arăta care este adevărul. Până atunci, Sântion se va plimba în continuare cu “gărzile de corp” pe urmele sale, iar Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu-Schwartzenberg se vor bălăcări prin ziare şi la talk-show-uri, pentru a se lăuda care a avut o idee mai bună pentru a strânge fonduri necesare tratării unui copil bolnav de cancer (Dumnezeu să-i dea sănătate!!!)

—————
Cand am scris asta ascultam: Raku – Oxigenarea Creierelor
via FoxyTunes

~ de DaKreator pe 31 octombrie, 2007.

Lasă un Răspuns