Zilnic, în drumul meu spre locul de muncă, trec pe lângă o bătrână. Se încăpăţânează să trăiască. O văd acolo de ceva timp. Se vede după haine că nu o duce prea uşor. Pensia probabil nu îi ajunge nici de întreţinere într-o iară mai grea. Şi totuşi, nu cerşeşte. Stă la soare, croşetează şi încearcă să vândă ce face. Lucruri fără importanţă pentru majoritatea celor care trec pe acolo: căciuliţe, ciorapi… Odată m-am oprit şi am cumpărat o căciuliţă. Nu o folosesc nici în ziua de azi, pentru că nu am (încă) nici un urmaş. Dar mi s-a făcut milă de bătrânică. Preţul, foarte mic faţă de cât aş fi vrut să-i dau ca să o ajut cumva. Oare asta să fie soarta noastră, a tuturor, după ani buni de mncă, uitaţi de toţi cei dragi, spă ne chinuim în mizerie? Putem face ceva să îi ajutăm pe aceşti bătrâni să moară împăcaţi cu această lume şi cu zâmbetul pe faţă?
—————-
Cand am scris asta ascultam: Ad Litteram f/ Mihnea105 & Butch - Neschimbat
via FoxyTunes

